miercuri, 10 decembrie 2008

SIMPOZIONUL «ISTORIA ŞI TRADIŢIILE UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA»

Mihai TRAISTA


În perioada 14-16 noiembrie 2008, în municipiul Sigetu Marmaţiei, s-a desfăşurat
simpozionul «Istoria şi tradiţia ucrainenilor din România», la care au participat, alături preşedintele UUR Ştefan Buciuta, deputat în Parlamentul României, aproape toţi oamenii de cultură ai comunităţii ucrainene din România. Astfel, din Bucureşti au fost prezenţi: prof. dr. Ioan Robciuc, prof. dr. Ioan Rebuşapcă, scriitorul şi redactorul şef al periodicului «Vilne slovo» Ivan Covaci, consilier la Ministerul Educaţiei Cercetării şi tineretului, redactorul şef al revistei literare a scriitorilor ucraineni din România «Naş holos», Iryna Moisei, scriitorul şi redactorul şef al revistei pentru copii «Clopoţel», Mikola Korsiuc, Iaroslava Colotelo, consilier la ministerul Culturii şi Cultelor, şi redactorii publicaţiilor UUR Irina Petreţchi Covaci, Tereza Şendroiu şi Mihai Traista.
Din partea Filialei Suceava a UUR au fost prezenţi: preşedintele filialei Ivan Bodnar, profesorul şi publicistul Ivan Chideşciuc, prof. dr. Ioan Bodnariuc, scriitorul Iuri Cega; filiala Botoşani a UUR a fost repreyentată de dl. Victor Semciuc.
Din ţinutul Banatului au fost prezenţi: preşedintele filialei Timiş UUR, Gheorghe Hleba, preşedintele filialei Caraş-Severin, profesorul şi compozitorul Ivan Liber, prof. Petru Chimpan-Cămpeanu şi prof. Ioan Dancea. Din partea filialei Tulcea a UUR a fost prezent inspectorul pentru limba ucraineană, dl. Ştefan Lupşac.
De la simpozion nu au lipsit nici valoroşi oameni de cultură din Maramureş, precum preşedintele UUR Maramureş prof. Miroslav Petreţchi, prof. dr. Vasile Cureleac, prof. dr. Liuba Horvat, prof. Vasile Horvat, prof. Bela Songot, inspectorul pentru limba ucraineană Elvira Codrea, prof. Anna Sambor, scriitorii Maria Ciubica, Dumitru Coreniuc şi alţii.
La simpozion au fost invitaţi şi oaspeţi de seama din Ucraina, este vorba de prof. dr. Volodimir Antoficiuc şi Maria Mandryk, iar de la Ambasada Ucrainei din România a fost prezent dl. Teofil Rendiuc-
În deschiderea simpozionului a fost prezentate cuvinte de salut, atât din partea organizatorilor, cât şi din partea invitaţilor. A urmat apoi prezentarea punctelor de vedere (Maria Mandryk, Volodimir Antjficiuk, Ion Robciuc, Ioan Rebuşapcă, Ivan Kovaci, etc-) privind alcătuirea manualului «Istoria şi tradiţiile minorităţii ucrainene din România».
În cea ce priveşte manualul, care urmeayă să fie predat în clasele a VI-a şi a VII-a, dl Ştefan, a propus formarea a 4 grupe, care vor reprezenta fiecare zonă locuita de ucraineni, pentru. pregătirea şi editarea acestei cărţii, după cum urmează:
Zona banat: Ion Chimpan-Câmpeanu, Liudmila Hodjea, Petru Chimpan-Câmpeanu, Ioan Dancea;
Zona Maramureş şi Satu Mare: Vasile Cureleac, Liuba Horvat, Vasile Horvat, Bela Songot, Anna Sambor;
Zona Suceava: Ioan Bodnariuc, Ştefan Hreniuc, Ioan Chideşciuc, Aspazia Reguş, Adrian Şeiciuc;
Zona Tulcea: Virgiliu Riţco, Stepan Lupsac, Viaceslav Kuşnir .
Comisia Centrala: I. Rebuşapca, I Robciuc, I. Covaci, Volodimir Antoficiuc, Maria Mandyk, Iaroslava Colotelo.

miercuri, 3 decembrie 2008

600 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE SCRISĂ A ORAŞULUI CERNĂUŢI


Mihai TRAISTA
În data de 8 octombrie 2008 oraşul ucrainean Cernauţi a împlinit şase secole de la prima sa atestare scrisă, este vorba despre «Hrisovul lui Aleandru cel Bun de la 1408», păstrat în arhivele Muzeului de stat de Istorie a Rusiei.
Datorită Centrului Cultural şi de Informare al Ambasadei Ucrainei în România, Uniunii Ucrainenilor din România, Consiliului Orăşenesc Cernăuţi şi Fundaţiei Culturale a Ucrainei Filiala regională Cernăuţi, evenimentul a fost sărbătorit şi la Bucureşti pe 30 octombrie 2008.
Sărbatoarea a început la Muzeul Municipiului Bucureşti, cu vizitarea expoziţiei de fotografie, pictura si bibliofilie, sub genericul «Cernauţi ieri, azi, măine», despre care primarul oraşului Cernauţi, Nikolae Fedoriuk, a precizat, că este prima expoziţie consacrată Cernăuţiului într-o ţară membră a Uniunii Europene, deasemenea au ţinut, fără excepţie, să sublinieze valoarea pe care o dă Cernauţiului mozaicul de naţionalităţi şi confesiuni religioase care convieţuiesc aici. Nu a fost uitata nici o alta calitate a oraşului de pe Prut: tinereţea, data de cei peste 40.000 de studenţi, la o populaţie de 250.000 de locuitori. Piesa de bază a expoziţiei de la Muzeul de Istorie a Bucureştiului a fost, desigur, copia primei atestări scrise a oraşului Cernăuţi, dar şi expoziţia de carte şi ediţii pereiodice în limba română, precum şi expoziţia de pictură «Pictorii Cernăuţiului».
În numele Muzeului de Istorie a Bucureştiului, doamna director-adjunct Constanţa Dolea, i-a invitat de pe-acum pe reprezentanţii oraşului Cernauţi la manifestările care vor avea loc în luna septembrie anul viitor, cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la atestarea documentara a capitalei noastre, iar reprezentanta Ministerului Culturii şi Cultelor din România, consilierul Ana Maria Graur, a exprimat convingerea ca asemenea întălniri româno-ucrainene vor căpăta amploare în perioada următoare şi s-a întrebat, fără răspuns desigur, ce surprize ne mai rezerva Ucraina pe acest plan. Deasemenea Preşedintele Uniunii Ucrainenilor din Romania, deputatul Ştefan Buciuta, a oferit mici daruri simbolice oaspeţilor de seama. La manifestare au fost prezenţi şi reprezentanţii corpului diplomatic ucrainean, precum şi reprezentanţii cercurilor culturale şi publice din România.
Iar după amiază la Centrul Cultural al Ambasadei Ucrainene, a avut loc Vernisajul expoziţiei artistei plastice L. Bogdan «Florile Bucovinei» şi un moment poetic «Oraşul dragostei noastre», la care au participat poeţii din Cernăuţi, precum Vitali Kolodii, preşedintele Filialei regionale Cernăuţi a Uniunii Scriitorilor din Ucraina, cel mai apreciat traducător, în ucraineană al lui Eminescu, care împreună cu scriitorul ziaristul şi traducătorul Mircea Lutic, membru Uniunii Scriitorilor din Ucraina au emoţionat asistenţa cu recitarea strofelor «Luceafărului» în limbile română şi ucraineană, dar şi poetul şi Arcadie Opaiţ, preşedintele Asociaţiei culturale române «Mihai Eminescu», Om Emerit al Culturii din Ucraina, laureat al prestigioaselor premii literare ,«George Coşbuc» şi ,«George Bacovia» din România, distins de Preşedintele Republicii Moldova cu medalia jubiliară ,«Mihai Eminescu» şi cu o distincţie prezidenţială pentru activitate pe tărâmul culturii semnată de Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, membru Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România, dar nu şi din Ucraina, care pe lângă celebrele sale versuri: «A ieşit din mine Dumnezeu.../ S-a dus/ Apoi/ s-a întors/ Căci n-a găsit în lume/ un adăpost mai bun», a povestit despre ce a îndurat atât el cât şi alţi români sub opresiunea sovietică, din partea unora pe care acum «această Românie oarbă şi miopă îi primeşte cu braţele deschise şi îi face membrii corespondenţi ai Academiei sale naţionale», – a spus poetul român din Ucraina.
O surpriză plăcută pentru ospeţii ucraineni, a fost momentul poetic, oferit de poetul şi prozatorul ucrainean din România Ivan Kovaci, dar şi de domnul Teofil Rendiuc, Ministrul-Plenipotenţiar a Ambasadei Ucrainei în Romănia, care a dăruit oaspeţilor câte un exemplar din lucrarea sa «Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa – Moldova şi România.
Ziua sa terminat cu un concert al Ansamblului Academic Emerit Bucovinean de Cântec şi Dans din Ucraina, din cadrul Filarmonicii Cernauţi, condus de Andrii Kuşnirenko, Laureat al Premiului Naţional «Taras Şevcenko» şi cu recitalul de muzica uşoara ucraineana, şi româna al artistului emerit Ivo Bobul, pe scena Teatrului de Comedie.

vineri, 28 noiembrie 2008

OMAGIEREA A 100 DE ANI DE LA NAŞTEREA ILUSTRULUI OM DE CULTURĂ MIHAI MITRINIUC


Mihai TRAISTA




„O asemenea personalitate ca Mihai Mitriniuc, merită toată consideraţia, preţuirea şi recunoaşterea pentru deosebita contribuţie la dezvoltarea culturii corale din Maramureşul istoric”
(Valentin Băiţan)

Mihai Mitriniuc (1908-1981), încă din timpul vieţii şi-a cîştigat recunoaşterea ca o figură luminoasă atât în cultura ucrainenilor din România cât şi în cultură Ţării Maramureşului, ca profesor de muzică, dirijor şi compozitor, un nume cunoscut şi foarte îndrăgit de câtre toţi ucrainenii din Maramureş şi nu numai. Un om care credea cu tărie în importanţa muzicii în societate şi la fel ca toţi creatorii de frumos era un mitic. El căuta frumosul – frumosul în natură şi frumosul în adevăr. Un om care a creat o cultură ucraineană puternică în România prin raţiunea muzici corale ucrainene.
Muzica şi ideile sale au influenţat destinele multora dintre personalităţile de astăzi ai comunităţii ucrainene din România. Talentul său, care atingea deseori culmile genialităţii, cultura sa enciclopedică şi neobosita interogaţie şi inventivitatea în sfera muzicii l-au transformat pe Mihai Mitriniuc într-un maestru spiritual pentru mulţi dintre elevii săi care l-a rândul lor au devenit binecunoscuţi compozitori, dirijori, profesori de muzică, poeţii şi scriitori.
Prof. dr. Ion Petrovai în lucrarea sa „Multiculturalism în Ţara Maramureşului Valori culturale ucrainene” îi dedică un medalion profesorului Mitriniuc, din care am preluat datele sale biografice.
Mihai Mitriniuc s-a născut în anul 1908, în satul Poiana Hotin (Ucraina). Şcoala primară a făcut-o în localitatea Grozinţi, iar la Cernăuţi a urmat cursurile Şcolii pedagogice şi ale Conservatorului, secţia teorie şi solfegii, pe care le-a absolvit în 1928. Încă din anii petrecuţi în Şcoala pedagogică din Cernăuţi, afiliată Bisericii Ortodoxe, se afirmă ca dirijor, conducînd corul şcolii, domeniul în care va activa, între anii 1928 şi 1940, şi la Grozinţi, unde va ajunge director de şcoală. Între anii 1940-1948, are multe de suferit din cauza firii sale boeme şi spiritului nonconformist, lucru deloc pe placul autorităţilor vremii. Refugiat in Maramureş, în anul 1948, devine profesor de muzică la Şcoala pedagogică ucraineană din Sighet, al cărei director va fi între anii 1951 şi 1957, dar rămâne fidel pasiunii sale şi dirijează corul şcolii.
Totodată începând cu anul 1951, va fi dirijor secund al corului cadrelor didactice din Sighetu Marmaţiei, iar din anul 1955, primul dirijor al Casei Regionale de Cultură Sighet. În 1961, devine profesor de instrumente muzicale la Şcoala Populară de Artă din Sighetu Marmaţiei pregătind prima orchestră de mandoline şi ghitare a instituţiei unde lucra.
În afara creaţiilor sale ucrainene, dintre care unele erau bilingve, Mihai Mitriniuc a prelucrat şi cântece populare româneşti intitulate „Suita corală mararamureşană”, alcătuită din piese precum: „Când s-o-mpărţit norocu”, „Jocul turdenilor”, „Mara pe marginea ta”, „Codrule cu frunza-nchisă”, „Mociriţă cu trifoi”, „Mară de-ai putea vorbi”, „Nu gândi mândră că-mi pasă”, „Din Gutâi când coborâi”, „Ţurăi tri, Mărişcă hăi” şi altele.
„Marele merit al maestrului este faptul că, prin discipolii săi, a facut ca Ţara Maramureşului să ajungă o instituţie muzicală importantă la nivel naţional, lucru posibil numai prin oameni cu vocaţia lui Mihai Mitriniuc (...) Nu de puţine ori, maestrul s-a deplasat în localităţile maramureşene, în care practicau învăţăceii săi, pentru a-i îndruma şi sprijini. În aceste condiţii, este întălnit la căminele culturale din Bârsana, Strâmtura, Bocicoiel şi, cu deosebire, la Rona de Sus, localitate care devine un al doilea său sat natal.” – scrie Ion Petrovai despre Mihai Mitriniuc.
Uniunea Ucrainenilor din România împreună cu locuitorii comunei Rona de Sus, au omagiat duminica 16 noembrie 2008, 100 de ani de la naşterea profesorului Mihai Mitriniuc.
La omagiere au participat preşedintele UUR, deputatul Ştefan Buciuta, fostul elev al maestrului, Domnul Teofil Rendiuc de la Ambasada Ucrainei în România, oaspeţi de seamă din Ucraina precum prof. dr. Volodimir Antoficiuc şi Maria Mandric, dar şi alţi foşti elevi ai maestrului, precum renumitul scriitor Ivan Kovaci consilier la Ministerul Învăţământului, compozitorul Gheorghe Parascineţ, scriitorul Iuri Pavliş, Iaroslava Colotelo consilier la Ministerul Culturii, pictorul Ivan Bodnar preşedinte UUR filiala Suceava şi alţii, iar corul din Rona de Sus „Vocile Ronişoarei” a interpretat cântece pe muzica scrisă de Mihai Mitriniuc, de asemenea au mai cântat şi corul din Poienile de sub Munte şi Ivan Mesenciuc artist de estradă din Ucraina.







POVEŞTI UCRAINENE: istoric

POVEŞTI UCRAINENE: istoric

AU VENIT, AU CÂNTAT ŞI AU CUCERIT PUBLICUL








Mihai TRAISTA


«Vibraţii ucrainene de pe Tisa la Institutul Cultural Român», «Folclor ucrainean de pe Tisa», «Doruri ucrainene», iată câteva titluri de articole apărute în presa centrală din România, semnate de ziarişti cu renume, după ce grupul vocal, ucrainean «Barvinok», care a susţinut, miercuri, 28 mai 2008, un recital de cântece ucrainene vechi la Institutul Cultural Român.
«Vremurile tulburi şi dorurile nu au reuşit să stingă sufletul ucrainenilor de la sud de Tisa. Venite de departe şi din vremurile străvechi, cântecele şi poveştile ucrainenilor continuă să surprindă şi să emoţioneze» – astfel i-a prezentat prof. dr. Grigore Leşe, iniţiatorul proiectului «Ultimii rapsozi», care i-a invitat la Institutul Cultural Român din Bucureşti, după ce a realizat o emisiune cu ei, la TVR Cultural. «Interpretează cântece de cătănie, de nuntă, de război, de veselie… de tristeţe… despre viaţă… despre tot ce umple drumul acesta dintre naştere şi moarte. La aproape fiecare cântec ei spun povestea versurilor, în limba română. Despre o fată şi un băiat… despre iubire, despre cum s-a luat ţânţarul cu musca…», «Închide ochii, simte doar vibraţiile. Deschide ochii, priveşte-le chipurile. Uitată-te atent, descoperă-le ochii. Prinde lumina din ei. Visează fără să te mai ţii de mână cu timpul. Poţi să înţelegi doar la nivel de suflete?» – scrie în «Jurnalul naţional»,Costin Anghel.

Stând de vorbă cu domnul Bogdan Igor Druleac, directorul Căminului Cultural din comuna Bocicoiul Mare, care este şi organizatorul grupului, l-am rugat să-ne spună câteva cuvinte despre ei şi activitatea lor. «Grupul nostru este format din 6 femei: Ana Matus, Ileana Maliarciuc, Ana Holovcici, Hafia Cobel, Ileana Bilan şi Ana Popovici, toate din satul Creciuneşti şi din patru bărbaţi: Ion Ostaş, tot din Creciuneşti, acordeonistul Mihai Bobriuc, şi Ivan Layarciuc, ambii din satul Lunca la Tisa şi Nicolae Grijac din Rona de Sus, care cântă foarte frumos la fluier. Am primit invitaţia din partea dl. Grigore Leşe să participăm la programul pe care-l desfăşoară, i-a plăcut f. mult de cântecele noastre vechi, dar şi de vocile noastre, deoarece noi cântăm cântece ucrainene foarte vechi, aproape uitate şi pe care am vrea, nu numai să-le transmitem urmaşilor noştri, dar să le şi răspândim în lume, să le cunoască toţi, dar mai ales ucrainenii. Grupul a fost înfiinţat (din iniţiativa domniei sale, n.a.) de un an şi iată că deja am ajuns să apărem la televizor şi să ajungem şi aici la Institutul Cultural Român, dar am dat multe spectacole şi la nivel local, ca să spun aşa, prin satele ucrainene din Maramureş. În viitorul apropiat vrem să facem un sitte pe care să postăm, cântecele vechi, datinile şi obiceiurile noastre, de asemenea lucrez la un proiect de finanţare, prin care să ne putem deplasa şi peste hotare, visul nostru este să ajungem şi în Canada. Avem tradiţii şi obiceiuri frumoase, cântece minunate, credem că avem ce arata lumii.» – ne relatează domnul Druleac.
Şi eu cred, domnule Druleac şi sunt convins că o să realizaţi tot ce v-aţi propus, dacă într-un an aţi ajuns până aici, sigur că o să ajungeţi departe.

Mai bine de o oră, membrii grupului vocal «Barvinok», au cântat cântece vechi ucrainene, unele acompaniate de acordeon, au dialogat cu Grigore Leşe, despre costumele populare şi obiceiurile ucrainene, dar sarea şi piperul acestei întâlniri a fost rapsodul Nicolae Grijac, care a interpretat la fluier melodii pastorale, a cântat cântece de cătănie, dar şi umoristice, compunea versuri despre călătoria spre Bucureşti, unele le dedica lui Grigore Leşe şi din când în când arunca glume, care se spărgeau în sufletele spectatorilor transformându-se în hohote de râs şi aplauze. Printre spectatori, au fost şi mulţi ucrainenii, dintre care merită să-i amintim pe dl. deputat Buciuta Ştefan, preşedintele UUR, care a dăruit, din propriul buzunar, membrilor grupului 1000 de roni, Domnul Teofil Rendiuc, consilier împuternicit adinterim al Ambasadei Ucrainei în România, doamna Iaroslava Colotelo, consilier la Ministerul Culturi şi Cultelor din România, doamna Felicia Radu, vicepreşedinte UUR Bucureşti, doamna Fedoara Ioviţu, doamna Mihaela Iuraşciuc şi alţii. La sfârşitul programului, doamna Iaroslava Colotelo, i-a mulţumit în numele ucrainenilor din Bucureşti, organizatorilor, spectatorilor şi nu în ultimul rând, membrilor grupului vocal «Barvinok».

Nu pot să închei altfel, decât prin cuvintele jurnalistului Costin Anghel: «Rapsozii ucraineni sunt femei ţi bărbaţi cu vârste înaintate, oameni peste care anii s-au aşternut fără să le ştirbească însă din frumuseţea sufletului şi mai ales a vocilor. Ochii le sunt blânzi, mai mult albaştrii, senini, curaţi, fără pete din suflet».

A incetat din viata artistul plastic Vasile Socoliuc

Mihai TRAISTA

Luni 11 august 2008, a fost o zi neagra pentru membri Uniunii Ucrainenilor din Romania şi pentru toţi cei care l-au cunoscut, apreciat şi iubit pe graficianul Vasile Socoliuc, care încetat din viaţa la vărsta de 71 de ani.

Nascut pe 7 august 1937, la Tişauti, judetul Suceava, absolvent al Institutului de Arte Plastice "NicolaeGrigorescu" din Bucuresti (1963). Ilustrator consacrat, Vasile Socoliuc a fost un pionier al graficii contemporane româneşti, un nume rasunator printere iubitorii de arta plastică. A studiat grafica în Republica Democrată Germania (1965) şi în Polonia (1966). Debutează în 1964 la anuala de grafică. Participă la manifestari artistice de acelaşi gen, şi la expoziţii de artă românească organizate în 1969, 1970 la Tunis, Alexandria; 1971 – Berlin, precum şi la expoziţii internaţionale a cărţii de la Leipzig – 1965; Varşovia – 1970 („Victoria împotriva fascismului”).

Despre Vasile Socoliuc, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul graficii de şevalet şi în special al ilustraţiei de carte şi afişului, Octavian Barbosa scria: „În constituirea metaforică a imaginii Socoliuc acordă o egală importanţă tratării formelor lucrurilor şi a atmosferei în care aceasta se scaldă, plutind în unde învăluitoare. O comună şi transparentă soliditate, diferenţiată ca intensivitate, evocând picturalitatea spirituală a materiei, leagă şi distinge elementele într-un tot de o largă accesibilitate poetică”, (Dicţionarul artiştilor români contemporari, editura „Merediane”, 1976).

A obtinut Premiul national pentru ilustratie de carte pentru copii, iar in anul 2006 a fost decorat cu Ordinul "Meritul cultural" in grad de Cavaler.

Am pierdut nu doar un grafician, ci un prieten adevarat, care va râmăne veşnic printre noi prin imensa sa opera. Sute de coperţi şi cărţi ilustrate, afişe de film, lucrări valoroase de grafică, scenarii şi adaptări radiofonice pe care le-a realizat împreună cu soţia sa, Sanda Socoliuc, un nume binecunoscut în lumea radioului, stau drept mărturie că Vasile Socoliuc nu a trăit degeaba pe acest pământ.

Nu pot încheia altfel decât prin versurile poetului Mikola Corsiuc:

„Fiecare din noi

poartă în suflet

o lumânare

ce scade încet,

ca noaptea,

pe genunchi de icoană.

Uneori, lumănarea,

e flacără vie

arzându-ne zidirea.

Atunci fântănile scad,

iar noi cu toţi goi,

ca o cântare

de ierburi necosite,

creştem până-n moarte”

O sa-ne lipseşti maestre.

Dumnezeu să te odihnească!





duminică, 23 noiembrie 2008

istoric

Numărul estimat al ucrainenilor din România este de 66.483, ceea ce reprezintă 0,29% din populaţia ţării. Cei mai mulţi trăiesc in judeţul Maramureş, dar şi in Suceava, Timiş, Caraş-Severin, Tulcea,
Satu Mare etc.

Ucrainenii din Maramureş şi Bucovina (huţulii)

Aşezările ucrainene din nordul Moldovei şi Maramureş, situate în zonele vecine cu masivul etnolingvistic ucrainean şi în prelungirea acestuia, sunt cele mai vechi din ţară. Mărturii arheologice şi lingvistice arată că o populaţie slavă de răsărit s-a aşezat pe aceste meleaguri încă din secolul al VI-lea, trăind alături de populaţia autohtonă românească, în timp ce cea mai mare parte a satelor locuite astăzi de ucraineni sunt menţionate în vechile acte istorice (slavone în Moldova şi latino-maghiare în Maramureş) din secolele al XIV-lea şi al XV-lea. În anul 1998, de pildă, satul Ruscova din Maramureş a sărbătorit 625 de ani de la prima atestare documentară. Identitatea lingvistică, culturală şi spirituală a ucrainenilor din Maramureş şi din nordul Moldovei a fost asigurată şi menţinută de un adaos etnic continuu din Transcarpatia, Galiţia, Pocuţia şi nordul Bucovinei.
Huţuluii (numiţi "huţani" de către români) sunt cei care locuiesc în zona muntoasă a Bucovinei, pe văile superioare ale rîurilor Suceava, Moldova, Moldoviţa şi Bistriţa Aurie. Veniţi aici încă din secolul al XVII-lea au găsit condiţii favorabile pentru a practica ocupaţiile lor tradiţionale: păstoritul, creşterea animalelor, munci forestiere, plutărit, întemeind un număr însemnat de sate şi cătune pe care le locuiesc şi astăzi.
Renumiţi crescători de cai (ei au impus chiar o rasă de cai), sunt totodată maeştri în confecţionarea şi ornarea obiectelor din lemn, piele, corn, în ţesut şi în broderie.


Ucrainenii din Dobrogea

Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (Delta Dunării şi în zonele limitrofe) este legată de unele din cele mai tragice momente din istoria Ucrainei: distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independenţă şi libertate a poporului ucrainean. Pentru a se salva de represalii, circa 8000 de cazaci zaporojeni se stabilesc, cu încuvinţarea Înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării. Aici, la Dunăvatul de Sus, ei organizează în anul 1813, tabără militară "Zadunaiska Sici", care a funcţionat 15 ani, când a fost desfiinţată de către turci. Spre acest tărâm al salvării, populat la început de cazaci, se îndreaptă pâna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grupuri de ţărani din regiunile de sud ale Ucrainei, pentru a scăpa de iobagie şi de recrutarea în armată ţaristă. Ei întemeiază localităţi, construiesc biserici şi se ocupă îndeosebi cu agricultură, pescuitul, vânatoarea şi creşterea animalelor. Pentru a-i deosebi de vecinii lor ruşi-lipoveni, localnicii îi numesc "haholi".


Comunitatea ucraineană din Banat, aşezată în citeva sate din zona Lugojului, a Caransebeşului şi Aradului, s-a constituit îndeosebi între anii 1908-1918 prin colonizarea unor domenii latifundiare, scoase la vânzare de către proprietarii lor nemţi şi unguri, situate în partea de sud a Imperiului Austro-Ungar de atunci. Coloniştii ucraineni care şi-au cumpărat loturi de pământ proveneau din zonele muntoase şi sărace ale Transcarpatiei, din localităţile situate în dreapta Tisei, iar alţii, în număr mai mic, din zona huţulă a Bucovinei. Exodul lor a continuat şi după 1918. După anul 1970 numeroşi etnici ucraineni din satele maramureşene şi bucovinene cumpăra gospodăriile nemţilor emigraţi, populând numeroase localităţi care devin majoritar ucrainene (Pogăneşti, Dragomireşti, Ştiuca, Remetea Mica, Barsana etc).

Cea mai mare parte a etnicilor ucraineni din România sunt creştini de confesiune ortodoxă. În anul 1950 a fost înfiinţat Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighetu Marmaţiei, şi care a fost organizat 40 de ani mai târziu. Această este o instituţie bisericească autonomă din punct de vedere administrativ, aflată sub jurisdictia canonică a Bisericii Ortodoxe Române şi are în componenţa sa două Protopiate (Sighet şi Lugoj) cu un număr de 36 de parohii deservite de preoţi de etnie ucraineană. După reactivarea bisericii greco-catolice, în anul 1990, a fost înfiinţat Vicariatul general greco-catolic ucrainean, cu sediul tot la Sighetu Marmaţiei. El este subordonat canonic Diecezei Române Unite cu Roma şi are în componenţa sa câteva parohii din judeţele Suceava (Rădăuţi, Siret, Cacica) şi Maramureş (Sighet).

În ce priveşte învăţământul în limba ucraineană, ca urmare a reformei învăţământului public din 1948, în anii ce au urmat, s-a întrodus învăţământ general obligatoriu în limba maternă şi în zonele unde ucrainenii constituiau majoritatea populaţiei. S-au deschis, de asemenea, şcoli medii la Siret, Sighet, Tulcea şi în 1954 la Suceava. Au luat fiinţă două şcoli pedagogice de 4 ani la Siret şi Sighet, precum şi secţia de limba şi literatura ucraineană la Facultatea de Filologie din Bucureşti. În anul 1956 învăţau în limba ucraineană circa 8825 de elevi. După numai un deceniu şi jumătate de funcţionare, şcolile ucrainene se transformă în şcoli de predare în limba română, doar în câteva şcoli ucraineană fiind predată ca materie facultativă.
După 1990, învăţământul în limba ucraineană începe să se revigoreze. În câteva şcoli din Maramureş se înfiinţează clase şi grupe cu predare în limba maternă, în 1997 se reînfiinţează liceul bilingv "Taras Şevcenko" din Sighetu Marmaţiei. De asemenea, la Liceul Pedagogic "Mihai Eminescu" din Suceava funcţionează clase speciale în care sunt pregătiţi viitori învăţători pentru şcolile din localităţile ucrainene.
În România apar mai multe publicaţii ale comunităţii ucrainene: "Curierul Ucrainean" (în limba româna), "Ukrainskyi Visnyk" ("Curierul ucrainean", "Vilne Slovo" (Cuvântul liber), "Naş Holos" (Glasul nostru) - revista a scriitorilor ucraineni şi "Obrii" (Orizonturi) - anuar de cultură, literatură şi filologie ucraineană.