vineri, 14 noiembrie 2014

Din activitatea deputatului UUR – Ioan Marocico

Parlamentul României

Camera Deputaţilor

 
Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
Deputat Ion Marocico (Uniunea Ucrainenilor din România)


Comunicat de presă
privind activitatea din perioada 10-12 noiembrie 2014,
în judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi
                                                                                     
In perioada 10-12 noiembrie 2014, domnul deputat Ion Marocico, reprezentantul Uniunea Ucrainenilor din România în Parlamentul României, a efectuat mai multe vizite în comunităţile de ucraineni din judeţele Botoşani şi Iaşi, precum şi în judeţul Suceava, unde a avut o întâlnire cu domnul consul general Vasyl Boiechko.
 Convorbirile cu domnul consul general au avut loc în contextul deciziei Ministerului ucrainean de Externe de a suspenda, din lipsa fondurilor necesare funcţionării, activitatea Consulatului General al Ucrainei de la Suceava, începând cu data de 15 noiembrie 2014. Cu această ocazie, domnul deputat a evidenţiat, în mod deosebit, activitatea domnului consul general şi a întreg colectivului misiunii, pe durata mandatului de reprezentare a Ucrainei în România, şi şi-a exprimat speranţa identificării unei soluţii care să permită redeschiderea acestui oficiu consular, cât mai curând posibil. In numele comunităţii de ucraineni din România, domnia sa a adresat consulului general al Ucrainei la Suceava mulţumiri pentru sprijinul acordat cetăţenii ucraineni din zonă în rezolvarea chestiunilor concrete cu care aceştia s-au confruntat, cât şi pentru efortul de a contribui la intensificarea dialogului intercultural, la promovarea la nivel regional a imaginii comunităţii ucrainene, ceea ce a dus la aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina. Totodată, la Suceava, reprezentantul Uniunea Ucrainenilor din România în Parlamentul României a mai purtat discuţii referitoare la situaţia minorităţii ucrainene din judeţ cu domnul Ilie Niţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, reprezentanţi ai presei locale şi membri ai comunităţii de ucraineni.
In cursul zilei de marţi, 11 noiembrie a.c., domnul deputat Ion Marocico s-a aflat în comuna Mihăileni din judeţul Botoşani, unde a participat la implementarea proiectului „Implicarea părinţilor în educaţia plurilingvă şi interculturală”, desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Ion Păun Pincio”. La eveniment au luat parte, alături de numeroşi părinţi, cadre didactice şi elevi aparţinând minorităţii ucrainene, domnii Laurenţiu Barbacariu şi Constantin Răileanu, primarul şi, respectiv, viceprimarul comunei Mihăileni, doamna Simonica Sercola, directorul şcolii, precum şi doamna Mihaela Huncă, inspectorul şcolar judeţean. Plecându-se de la premisa că părinţii pot avea un rol important nu numai în familie, ci şi la şcoală, proiectul îşi propune respectarea identităţii etnice, dezvoltarea capacităţii elevilor de a relaţiona cu ceilalţi, promovarea dialogului, susţinerea multilingvismului, valorificarea fondului cultural şi realizarea unui proces dinamic de identificare a unui spaţiu comun de desfăşurare a comunicării, etc. Un program artistic special de cântece şi dansuri ucrainene a fost prezentat de Grupul „Vesna”.
Cu acest prilej, domnul deputat Ion Marocico, adresează mulţumiri doamnei profesor Claudia Semciuc, coordonatoarea  Grupul „Vesna”, şi domnului Victor Semciuc, preşedintele filialei Botoşani a Uniunii Ucrainenilor din România, pentru implicarea în promovarea tradiţiilor, obiceiurilor şi culturii ucrainene. Programul de la Botoşani a cuprins şi o întâlnire cu membri ai comunităţii ucrainene din judeţ.
In judeţul Iaşi, domnul deputat Ion Marocico s-a întâlnit cu studenţii ucraineni care frecventează cursurile facultăţilor ieşene, cu domnul Victor Hrihorciuc, preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Ucrainenilor din România, precum şi cu membri ai comunităţii ucrainene din judeţ. O problemă aparte abordată pe parcursul discuţiilor a constituit-o solicitarea adresată domnului deputat de a iniţia demersuri pentru construirea în Iaşi a unei biserici ortodoxe ucrainene, în care să se slujească în limba maternă.

 13 noiembrie 2014                                                 

Niciun comentariu: