miercuri, 29 aprilie 2015

Zece militari ucraineni răniţi spitalizaţi în România

Parlamentul României

Camera Deputaţilor


Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
Deputat Ion Marocico (Uniunea Ucrainenilor din România)


Comunicat de presă
privind acordarea de asistenţă medicală în România, unor militari ucraineni
                                                                       
           
În perioada următoare, un număr de 10 militari ucraineni, răniţi în timpul confruntărilor cu separatiştii pro-ruşi din zona de est a Ucrainei, vor beneficia de tratament medical şi de recuperare în unităţile de specialitate din România.     
Aceştia au sosit la Bucureşti la bordul unei aeronave militare, în după-amiaza zilei de 29 aprilie 2015, fiind întâmpinaţi de domnul deputat Ion Marocico, reprezentantul Uniunii Ucrainenilor din România în Parlamentul României şi de domnul Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti.
Acţiunea se înscrie în logica celor convenite de către domnul Klaus  Iohannis, preşedintele României, cu omologul ucrainean, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Kiev, în luna martie a.c., şi reconfirmă susţinerea constantă acordată Ucrainei, pe parcursul conflictului din partea estică a ţării. Această misiune umanitară reprezintă încă o dovadă a voinţei de colaborare româno-ucrainene pe chestiuni punctuale, dar şi de aprofundare a ansamblului relaţiilor dintre cele două ţări.
Şi pe această cale, domnul deputat Ion Marocico mulţumeşte autorităţilor române care s-au implicat în această acţiune şi au făcut posibilă acordarea de asistenţă medicală militarilor ucraineni răniţi, precum şi membrilor comunităţii de ucraineni din România care vor fi alături de aceste cadre militare, pe perioada spitalizării, asigurând translaţia.


29 aprilie 2015                                                         


vineri, 3 aprilie 2015

miercuri, 18 martie 2015

Comunicat de presă

Parlamentul României

Camera Deputaţilor


Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
Deputat Ion Marocico (Uniunea Ucrainenilor din România)




Comunicat de presă
privind participarea domnului deputat Ion Marocico la delegaţia oficială
care l-a însoţit pe domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României,
 în vizita oficială în Ucraina
                                                                       
             
În ziua de 17 martie 2015, a avut loc vizita oficială în Ucraina a domnului Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, din delegaţia română făcând parte şi domnul deputat Ion Marocico, reprezentantul Uniunii Ucrainenilor din România în Parlamentul României.
Programul vizitei a cuprins întrevederi cu Preşedintele Ucrainei, domnul Petro Poroşenko şi cu Prim-ministrul ucrainean Arseni Iaţeniuk, precum şi depuneri de coroane de flori în memoria victimelor Holodomorului şi a Euromaidanului.
Discuţiile s-au axat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor dintre cele două ţări, cu accent pe aprofundarea cooperării la nivel politic şi pe dezvoltarea de proiecte de interes comun, pe disponibilitatea părţii române de a împărtăşi din experienţa şi expertiza acumulată în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, şi implicit, pe susţinerea Ucrainei pe acest drum. In contextul ultimelor evoluţii, a fost subliniată necesitatea aplicării neîntârziate şi necondiţionate a Pachetului de Înţelegeri de la Minsk, România conturându-se ca un factor activ în promovarea democraţiei şi păcii în regiune. Totodată, a fost reiterată susţinerea fermă a României pentru suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Referitor la subiectul susţinerii comunităţilor etnice, cei doi şefi de state au convenit să dea o mai mare vizibilitate comunităţii de ucraineni din România şi, respectiv, de români din Ucraina, ele trebuind să devină un liant care să contribuie la consolidarea relaţiilor bilaterale.
Preşedintele Ucrainei a apreciat în mod deosebit faptul că minoritatea ucraineană din România este reprezentată în Parlament şi şi-a exprimat satisfacţia faţă de participarea domnului deputat Ion Marocico la delegaţia oficială care a efectuat această vizită. Domnia sa a mulţumit domnului deputat pentru implicarea şi reacţiile ferme în favoarea susţinerii Ucrainei, precum şi întregii comunităţi de ucraineni pentru sprijinul exprimat în acest sens.
La rândul său, în numele comunităţii de ucraineni din România, domnul deputat Ion Marocico a oferit asigurări înaltului demnitar ucrainean pentru suportul total, şi în continuare, a Ucrainei pe drumul liber ales, indiferent de cât de lung şi de dificil se va dovedi a fi.  
In contextul vizite oficiale efectuate la Kiev, domnul deputat Ion Marocico transmite mulţumiri domnului Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, pentru abordarea constructivă în relaţia bilaterală cu Ucraina, pentru reafirmarea susţinerii şi acordarea de expertiză statului vecin şi prieten, precum şi pentru deschiderea în tratarea şi rezolvarea problemelor etnicilor ucraineni din România. 

18 martie 2015                                                         


luni, 2 martie 2015

Mesaj cu ocazia zilei de 8 Martie



În fiecare an, de 8 martie, în întreaga lume, se celebrează Ziua Internaţională a Femeii, o zi cu o încărcătură aparte, care marchează lupta femeilor pentru drepturi, egalitate de şanse, nediscriminare şi solidaritate, o zi în care trebuie, mai mult ca oricând, să conştientizăm ce înseamnă respectul şi dăruirea.
Aruncând o privire în timp, vom înţelege că statutul pe care îl au azi femeile, s-a câştigat cu mari eforturi, înfruntându-se mentalităţi, constrângeri şi ameninţări. In 1857, de 8 Martie, la New York, muncitoarele de la fabricile de textile au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva condiţiilor inumane de muncă, iar în 1908, 15.000 de femei au continuat seria de revendicări, cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune şi dreptul la vot. În 1909, Ziua Internaţională a Femeii a fost marcată, pentru prima dată, pe 28 februarie, pentru ca un an mai târziu, la Copenhaga, la Conferinţa la care au participat peste 100 de femei din 17 ţări, să se hotărască ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceeaşi zi, peste tot în lume. Asupra datei de 8 martie s-a convenit, însă, abia după Primul Război Mondial.
De atunci şi până astăzi, în întreaga lume, 8 martie este ziua în care femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, fără a ţine cont de diviziuni naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Este o zi specială pentru toate mamele, soţiile, surorile, fiicele sau colegele noastre, dar în egală măsură, şi pentru noi, bărbaţii, pentru că le avem aproape.
Cu această ocazie, în calitate de reprezentant în Parlamentul României al comunităţii de ucraineni, transmit calde şi sincere felicitări tuturor femeilor, românce şi ucrainene. Vă mulţumesc pentru devotamentul demonstrat în educarea copiilor şi adolescenţilor, pentru efortul depus în promovarea limbii materne în familie şi a valorilor tradiţionale ucrainene în întreaga comunitate, pentru că, după cum se ştie, "într-un cămin predomină totdeauna climatul pe care-l aduce şi-l reprezintă femeia". Vă apreciez, totodată, pentru realizările profesionale, pentru tăria cu care faceţi faţă provocărilor şi pentru efortul uriaş de a menţine un permanent echilibru între familie şi carieră. Vă doresc ca în casele dumneavoastră să domnească bucuria şi împlinirea, pacea şi bunăstarea, iar în inimi să aveţi lumină şi căldură, credinţă şi fericire.
Nu în ultimul rând, vreau să fiu alături şi de mamele şi fiicele îndoliate din Ucraina, acum când ţara trece prin grele încercări, în urma războiului din zona de est. Sper ca  pierderile suferite de acestea să fie trăite cu demnitate şi credinţă. Dumnezeu să ocrotească poporul ucrainean! Cu un gând bun, de compasiune şi speranţă, să ne amintim  de jertfa supremă a unor semeni de-ai noştri pentru libertate şi demnitate naţională. Sunt ferm convins că eroismul tinerilor ucraineni le-a fost insuflat de o educaţie aleasă a acelor femei care le-au dat viaţă.
Mulţumindu-vă pentru tot ce aţi făcut şi faceţi, vă adresez, stimate doamne şi domnişoare, cele mai alese urări de bine şi vă doresc o primăvară frumoasă, plină de bucurii şi speranţă. La mulţi ani!
                                                                              Deputat UUR
                                                                                 Ivan Marocico


miercuri, 18 februarie 2015

Прес-реліз



Парламентська група національних меншин
Депутат Іван Марочко (Союз Українців Румунії)



щодо участі пана депутата Івана Марочка на прийнятті Головою Сенату пана Павла Клімкіна,
міністра закордонних справ України
                                                                       
           
 
 У вівторок, 17 лютого 2015 року, пан депутат Іван Марочко взяв участь, в якості представника в Парламенті Румунії Союзу Українців Румунії, в прийнятті Головою Сенату, Келіном Попеску-Терічану, пана Павла Клімкіна, міністра закордонних справ України, який прибув до Бухаресту з офіційним візитом. На зустрічі був присутній і Надзвичайний і Повноважний Посол України в Румунії, Теофіл Бауер.
В ході обговорення було звернуто на передній план політичний румунсько-український діалог, з акцентом на розвиток двосторонніх зв'язків на парламентському рівні як фактор, що підтримує відносини між двома країнами і складність ситуації в області безпеки в Східній Україні та перспективи її врегулювання в контексті нещодавніх переговорів в Мінську. У зв'язку з останньою темою, було висловлено сподівання, що перемир'я, яке набуло чинності 15 лютого ц.р., буде поважатися обома сторонами, сприяючи тим самим стабілізації України та регіону.
З цією нагодою, румунська сторона підтвердила свою підтримку територіальної цілісності, суверенітету та незалежності України і повторила тверду підтримку Румунії для продовження демократичного і європейського курсу України.
Програма офіційного візиту Міністра закордонних справ України, пана Павла Клімкіна, включала також: зустріч з румунським колегою, паном Богданом Ауреску, зустріч з Президентом Румунії, паном Клаусом Йоганісом, та заступником прем'єр-міністра і міністром внутрішніх справ Румунії, паном Габрієлом, а також зустріч з представниками української громади в Румунії.

17 лютого 2015 року                                                         


joi, 15 ianuarie 2015

Colindători la Casa de Cultură Ucraineană



   Rezultat al muncii deosebite pe care Comitetul UUR Timiş o desfăşoară, a adus la Timişoara peste 200 de colindători din tot jud. Timiş. Am avut onoarea de a primi colindători tocmai de la Tulcea. Dl. preşedinte Cernencu Dumitru, împreună cu distinsa sa soţie, au însoţit colindătorii din localitatea Crişan a Deltei Dunării şi ne-au încântat cu melodioasele colinde ale cazacilor zaporojeni. Mulţumim, pe această cale, pentru efortul enorm depus spre a ne vizita şi colinda.
    De asemenea, din Serbia, au venit colindători cu specificul lor, al ucrainenilor de acolo. Au colindat foarte frumos şi avem numai de învăţat de la dânşii. Pe durata a aproape 3 ore ne-au colindat grupurile de colindători din Lugoj, coordonaţi de      d-na Savana Albiciuc, apoi corul bisericesc din Timişoara, coordonat de preotul Cristian Popovici, copiii din Variaş- instructor Ileana Băiculescu, colindătorii din Remetea Mică, coordonaţi de învăţătorul Vişovan Adrian. Din Remetea a venit şi grupul „Remeteanca” cu frumoasele colinde. Colindătorii din Petroasa Mare, coordonator d-na Brotnei Mihaela şi Miculaiciuc Ioana, ne-au încântat cu colindele tradiţionale, învăţate de la bunicii lor. Colindătorii de la Şcoala Gimnazială din Ştiuca, coordonaţi de d-na prof. Holovciuc Maria, colindătorii din Dragomireşti, instruiţi de prof. Clempuşac Maria, ne-au încălzit inimile cu glasul lor cristalin şi cu frumoasele colinde. Colindătorii din Soca, îndrumaţi de preot  Ardelean Cristian, îmbrăcaţi în frumoase costume, originale din Maramureşul istoric, ne-au prezentat colinde adecvate zonei din care provin.
Frumoasă scenetă cu Naşterea lui Iisus ne-a fost prezentată de colindătorii din Zorile, jud. Caraş Severin.
Colindul Românesc a fost şi el prezent pe scena noastră, cântat de cunoscutul interpret de muzică populară Ghiţă Berinde, acompaniat de Marocico Neluţu şi Buciuta Ştefan la vioară.
Au încheiat colindătorii din Criciova, sub conducerea preotului paroh din localitate, care au şi binecuvântat Casa de Cultură. Au fost răsplătiţi cu ţuică şi cârnaţi.
Prezentator al Festivalului de colinde ucrainene în Banat a fost d-na Ana Bereghi.
Toţi copiii care învaţă limba ucraineană, în nr. de 750, au primit din partea UUR, generoase pungi cu dulciuri.
    Întrucât  sâmbătă, 20 decembrie 2014, dl. Deputat Marocico Ivan a împlinit 40 de ani, i-au fost  oferite, flori , cadouri şi toată asistenţa l-a felicitat , cântându-i „Mulţi ani trăiască”.
  Această frumoasă sărbătoare a noastră, a XIV a ediţie a Festivalului de Colinzi ucrainene din Banat s-a încheiat cu minunate clipe de socializare, când ucraineni din Ungaria, Ucraina, Serbia şi România, reuniţi sub cupola Casei de Cultură a Ucrainenilor din Timişoara, au cântat „Mnohaia Lita” ptr. anul 2015.
Iura Hleba

Preşedinte UUR Timiş

miercuri, 14 ianuarie 2015

Atac asupra unui autobuz cu civili, soldat cu 12 morţi şi 16 răniţi

Parlamentul României

Camera Deputaţilor


Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
Deputat Ion Marocico (Uniunea Ucrainenilor din România)


Comunicat de presă
privind atacul asupra unui autobuz cu civili,
soldat cu 12 morţi şi 16 răniţi
                                                                                     
Am aflat cu tristeţe şi profundă indignare despre tirul de artilerie executat de rebelii pro-ruşi asupra unui autobuz ce transporta persoane civile, produs în ziua de 13 ianuarie a.c., la un punct de control din apropierea localităţii Buhas, din sud-vestul regiunii Donetsk, soldat cu nu mai puţin de 12 morţi şi 16 răniţi, printre care şi copii.
In numele comunităţii de ucraineni din România, cât şi al meu personal, condamn astfel de acţiuni şi doresc să transmit întreaga noastră compasiune familiilor îndurerate, precum şi regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti,  care au căzut, fără a avea vreo vină, victime ale acestui atac. Consider că, de la începutul conflictului, numărul victimelor este deja mult prea mare, iar astfel de tragedii nu vor duce în niciun caz la o detensionare a situaţiei, ci dimpotrivă, vor accentua şi mai mult starea de insecuritate.  
Totodată, îmi exprim solidaritatea cu poporul ucrainean, precum şi totala susţinere pentru găsirea unor soluţii paşnice, care să readucă pacea în regiunea estică şi să asigure unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
 
14 ianuarie 2015                                                      Deputat UUR

                                                                                      Ivan MAROCICO

Lumina de la Bethleem la Timişoara



       Lumina Păcii din Bethleem este o campanie internaţională anuală a cercetaşilor, care are loc înaintea Crăciunului, care constă în răspândirea luminii simbolice, aprinsă la locul naşterii lui Iisus din Bethelem. Ideea acţiunii presupune  consolidarea astfel a legăturilor cu diaspora ucraineană.  Această frumoasă tradiţie înaintea Crăciunului – răspândirea Luminii Păcii din Bethleem – a fost iniţiată în 1986 de către teleradiocompania austriacă ORF din Linz, de către un grup de jurnalişti. Din mână în mână, de la un grup de cercetaşi la altul, Lumina din Bethleem trece multe frontiere şi ajunge la toţi cei care aşteptă lumină, căldură, pace, armonie şi speranţă, călătoreşte de la vest la est, rupe frontierele şi uneşte creştinii în prag de sărbători.
   De-a lungul anilor acţiunea predării luminei sfinte a primit binecuvântarea Bisericii Greco - Catolice, a Bisericii Romano – Catolice, a Bisericii Ortodoxe, a Bisericii Ortodoxe Autocefale.
   „Pace în fiecare cămin!” este sloganul foarte actual al acţiunii de anul acesta. Mai mult ca oricând, Lumina de la Bethleem este un semn special da la Dumnezeu despre pacea mult aşteptată în Ucraina. Această flacără inspiră încrederea în sufletele oamenilor pentru un viitor mai fericit.
   Această flacără poate fi stinsă şi mai apoi aprinsă în seara de Crăciun şi se pot aprinde astfel lumânări în fiecare seară de sărbători.
Pentru al treilea an consecutiv, cercetaşii ucraineni predau Lumina Păcii din Bethleem şi comunităţii de ucraineni din judeţul Timiş.
Andrij Rebryk, membru al Organizaţiei Naţionale a Cercetaşilor Ucraineni PLAST, alături de alţi membri a organizaţiei, ne-au predat această flacără simbolică în 20 decembrie 2014.
Ca să rămânem în sfera ecumenicului, trebuie să amintim că dl. preot dr. Lauruc Nicolae, paroh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Sighetul Marmaţiei, a donat Casei de Cultură a Ucrainenilor din Timişoara Icoana Sfintei Marii, ca semn al contribuţiei şi a ataşamentului d-lui Deputat Ivan Marocico şi a d-lui Iura Hleba cu Bisericile Ucrainene din România.
De asemenea, Mitropolitul Cernăuţiului – Danilo, a înmânat preşedintelui UUR Timiş medalia „1000 de ani de creştinism în Ucraina” cu ocazia vizitei la Timişoara.
Şi, ca o încununare a muncii depuse în folosul Bisericii şi pentru contribuţiile aduse Bisericilor Ucrainene din judeţul nostru, Prea Sfinţitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a decernat d-lui Iura Hleba, preşedinte al UUR filiala Timiş, o binemeritată Diplomă Omagială: „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.
Calde mulţumiri tuturor.
Toate aceste distincţii le-am primit eu, dar ele se cuvin,  în egală măsură, Comitetului UUR filiala Timiş şi familiei mele, pentru că, fără ajutorul şi înţelegerea lor nu ar fi nimic posibil.
Slavă Lor, Slavă Ucrainenilor
Preşedinte UUR Timiş

Iura Hleba

marți, 13 ianuarie 2015

Interviu radio-romania din 13.01.2015

Interviu radio-romania din 13.01.2015

Dragi ucraineni

În 14 ianuarie, noi, ucrainenii, sărbătorim Anul Nou - prilej de bucurie, de speranţă, dar şi de reflecţie la cele întâmplate în anul pe care tocmai l-am încheiat.  
Din păcate, pentru Ucraina a fost un an dificil, un an plin de provocări. A fost totodată un an în care ucrainenii au avut determinarea necesară pentru a-şi defini aşteptările, a-şi croi drumul, a deveni mai puternici şi mai uniţi. Dincolo de  preţul mult prea mare care a trebuit plătit şi care a constat inclusiv în vieţi omeneşti, consider că aceste evenimente au constituit o lecţie pentru noi toţi, pe care trebuie să ne-o asumăm.
Folosesc această ocazie pentru a transmite susţinerea totală în găsirea şi aplicarea unor măsuri menite a aduce pace, unitate, stabilitate şi prosperitate în Ucraina, precum şi pentru perspectiva europeană a ţării, care se conturează ca singurul răspuns la situaţia actuală.
In egală măsură, acum, la început de an, adresez gândurile mele cele mai bune tuturor membrilor comunităţii de ucraineni din România, împreună cu urări de sănătate, bucurii şi împliniri, atât în plan personal, cât şi profesional. Imi exprim speranţa că vom avea un 2015 mai liniştit, mai echilibrat şi mai îmbelşugat.  

            La mulţi ani!                                                        Deputat UUR, Ivan MAROCICO


Comunicat de presă

Parlamentul României
Camera Deputaţilor

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
Deputat Ion Marocico (Uniunea Ucrainenilor din România)


Comunicat de presă

           
In perioada 8-10 ianuarie 2015, cu ocazia sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi, domnul deputat Ion Marocico, reprezentantul Uniunea Ucrainenilor din România în Parlamentul României, a participat, împreună cu domnul Hleba Iura, preşedintele filialei Timiş a Uniunii Ucrainenilor din România, la mai multe acţiuni specifice sărbătorilor de iarnă, desfăşurate în diverse localităţi din judeţul Timiş.
Astfel, în ziua de 8 ianuarie a.c., la iniţiativa domnului Niorba Ioan şi a Comitetului UUR filiala Timiş, a fost organizată o acţiune caritabilă în vederea sprijinirii cu alimentele necesare pentru perioada sărbătorilor a domnului Ardelean Paul din comuna Mașloc județul Timiș. La acest moment au fost prezenţi, pe lângă domnii Ion Marocico şi Hleba Iura, numeroşi vecini şi preşedintele organizaţiei locale Maşloc a UUR.
Programul aceleiaşi zile a continuat la noul sediu al UUR din localitatea Remetea Mică, unde împreună cu domnul Bartha Francisk, primarul comunei Maşloc şi preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Remetea Mică, s-a participat la o seară de colinde, colinde bisericeşti şi muzică tradiţională ucraineană. Cu această ocazie, noul sediu din Remetea Mică a fost dotat, prin amabilitatea Uniunii Ucrainene din România, cu o staţie de amplificare pentru o mai bună sonorizare, un foto-copiator şi un aparat foto.  
In ziua de 9 ianuarie a.c., domnii Ion Marocico şi Hleba Iura au primit tradiţionala colindă bisericească în interpretarea Corului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Timişora şi a grupului format din preotul paroh Popovici Cristian şi preoţii misionari Anişoreac Vasile şi Ruşneac Iura, iar în ziua de 10 ianuarie a.c. au luat parte, în localitatea Criciova, la un Concert de colinde ucrainene susţinute de diverse grupuri şi ansambluri din zonă. La acţiunea organizată de Protopopiatul Ortodox Ucrainean din Lugoj, au mai fost prezenţi preoţii ortodocşi ucraineni care aparţin de acest Protopopiat, membrii fondatori al Uniunii Ucrainene din Banat, precum şi ucraineni din alte ţări, care au revenit acasă cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi care au dorit în mod deosebit să ia parte la acest festival.
La sfârşitul acestei manifestări, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Criciova au organizat o agapă frăţească, prilej cu care a fost ţinut un moment de reculegere în memoria regretaților Semeniuc Iura și Rusnac Andrei, membrii fondatori ai Uniunii Ucrainene din Banat, care au trecut la cele veşnice, iar membrilor fondatori din zona Lugoj prezenţi le-a fost înmânată o plachetă jubiliară reprezentând 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii Ucrainene din Banat. Astfel de plachete jubiliare urmează a fi înmânate şi celorlalţi membri fondatori din zonele Timişoara, Deta, Sânnicolau Mare. In context, a fost marcată şi împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea filialei Timiş a Uniunii Ucrainenilor din România. Nu în ultimul rând, domnii Ion Marocico şi Hleba Iura au acordat diplome jubiliare cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani domnilor Păuliş Vasile şi Belea Petru.
Pentru implicarea deosebită în organizarea acestei acţiuni, domnul deputat Ion Marocico transmite mulţumiri organizatorilor, colidătorilor, preoților și părintelui Albiciuc Ilie, protopopul ortodox ucrainean de Lugoj. 

  12 ianuarie 2015                                                                 deputa UUR
                                                                                         Ivan Marocico